Prin ruguri ruginite de culori
Pe dealuri toamna urcă și coboară,
Nu ți-e de-ajuns privirea s-o măsori,
Nici aurul să-i furi din vreo cămară.

Doar să visezi cu irișii-n scântei
La altă toamnă încă mai înaltă
Când struguri adunai din ochii ei,
Doi ochi îndrăgostiți de vie coaptă.

Și erai beat prin nesfârșite seri
De vinul limpezit al unei șoapte,
Nemaiștiind la care deal s-o ceri,
Pe care drum s-o-ntârzii mai departe...

Acum sunt acri strugurii, nu-ți plac,
Nu mai ajungi la ei pe nici o cale,
Nici toamna asta nu mai are leac
Pentru târziul visurilor tale.