Tu sparge-mi disperarea cu o rugă,
Si mii de așchii ceru-l va răni,
Și poate-o picătură roșie de sânge,
Armura ta de nepăsare-o va topi.
Iar eu din nori voi învăța a plânge.

Măcar odat' te rog să ceri iertare,
Tu nici nu știi că te-am iertat deja,
Din altă viață eu te stiu fecioară,
Cunosc și pașii pe poteca mea,
Și umbra ta,cand treci mă înfioară.

Eu sunt aici, etern în căutări rănite,
Eu veșnic sunt, chiar de apun în mare,
Și agonia-mpărăției mele se răzbună,
Văd umbra răsăririi tale ce mă doare,
Blestem blestemul meu, iubită lună.