lacrimile tale mângâie pământul.
am capturat în palmă două
mari cât ochii tăi negri
ca un superb cer de toamnă din care
tot plouă plouă plouă

îmi ești singurul aur
ce l-aș putea dărui Pruncului

&

în zborul frunzelor de fag
te aduceam aminte
sunt un Mag
ce și-a rupt un dinte
încercând și alte femei în caninul
ce nu a dat de aur ci de oțel
în noaptea în care
s-a născut El