Covoarele îți poartă trecutul, cu ața
albă a tinereții, în care cauți să împletești flori pentru
părul meu abia pieptănat.
Mă privești cum strâng aripi ca într-o colivie
și mă resemnez pământului.
Mamă, mi-ai dat ochi negri în care cade zăpadă
și frigul se joacă în toate zilele.
Tu știi că după o fereastră închisă, oamenii sunt îmbrăcați în culori anemice
și rostesc cuvinte tăiate printre dinți.
Mamă, frumuseța ta a obosit.
Îmi spui că pot să fac ce vreau cu viața mea,
că pot să-i dau lecții de dragoste și
încăperii mele preferate un ceas
în care fiecare durere să arate o oră.

Mamă, sunt
singura femeie care se tot naște din trupul tău și nu plânge.