nimicul ondulează ochiul din val
cu mantre de liniște inelate
în sens invers brațe luxuriante
corsetul lui Procust îl țes din opal

își umflă oceanul sânii cu lapte
solide din muchii și linii transpar
din sensuri uzurpate de plâns ancestral
și mantii velare-n tremur de șoapte

albastrul dinaintea serii coboară
în casa sinelui clar prematur
ce iarnă ne poartă la subsuoară

și ne propulsează în somnul mahmur
poemul leagănă timpul de smoală
pe mări de cerneală în bărci de velur