scriu
buze care spun
taci până îți cad genele

strâng
și număr

esențe pieptănate
le închid
ele se deschid spre interior
lipite ca aripile de albină
cocoșate de miere pe drumul spre casă

în spate se deschide o ușă
apărată de gene
O lume fără sus fără jos
O lume cât toată lumea în deșert
O lume între ocean
ceruri și sus de tot
un cocoÈ™
cel al bisericii din Marienburg
mic numai creastă și coadă
așteaptă și el răsăritul
sus
prea sus


o lume fără colțuri
se învârte un carusel
se culcă cercurile pe lacul peste care strigă cocoșul
uitat pe biserica din Marienburg
se rotesc umbrele

o mână numără genele lipite ca aripile de albine


zidurile se dau la o parte
cocoșul începe să strige
albinele își iau aripile
deschid genele
până sus peste turla bisericii