bănuiesc că știi sentimentul.
stai pe o bancă și te întrebi dacă mai vine.
ai timp să afli de ce frunzele se numesc lucrurile acelea mici care până să cadă pe pământ,
se mai opresc pe gulerul tău sau pe bancă.
ai timp să privești în față și să înțelegi că lucrul acela de se mișcă în gol
sunt alți oameni care așteaptă și cărora nu le mai pasă.
ei așteaptă acolo dinaintea ta, au înțeles și văzut totul dinaintea ta.
s-au vazut și ei în bătrânii aceia de au trecut de mână
și au remarcat și ei de ce el era atent la mers,
iar ea, pur și simplu zâmbea așa în gol naturii, chiar dacă era mai bătrână ca el.
toate astea înaintea ta.
te uiți înca odată pe coridorul prin care ar trebui să-și facă apariția.
tremuri chiar dacă nu vezi aceeași siluetă, vârstă sau stare.
ai fi atât de neghiob să alergi să fii înaintea ei într-o zonă mai aproape de ea.
știi sentimentul. fiecare din noi a ajuns să-l știe cândva.
situația face că tu te vezi cu o dansatoare.
ea e profesionistă, iar tu nu știi să dansezi.
ea e cunoscută, tu nu.
tu ești artist.
și dansatorii sunt artiști, dar tu ești unul aparte.
tu, te încăpățânezi cu ale tale.
vrei să-i spui ei că iubirea e lucrul ăla când vă prindeți mâinile ca niște perfuzii
și privirile vi se întâlnesc ca niște coarne de melc dezorientate,
pregătite oricând să se retragă în cochilie.
degeaba, dacă nu știi să dansezi.

în dreapta, seara apune peste coridor.
e silueta ei. e ea cu ochelarii negri și părul lăsat un pic peste chip.
hai, du-te, spune-i că vrei și tu un abonament la cursurile ei de dans.