Uite soarele
vine pe vârfuri
de munte
tace și nu bate în geamuri
pătrunde în cameră
și nu îl auzi
intră sub piele
aproape tactil
convoi de furnici

în inimă
un șuvoi cald
sângele

văd un pom
lângă zidul înalt
sub plasturele umed al umbrei
acolo a îmbătrânit
prea devreme
i-a lunecat coaja pe trunchi
ca pijamalele
unui amnezic
poate va înmuguri
la primăvară
nu știu

eu pot doar să strâng draperia
și să deschid o fereastră
dar nu să dărâm zidul

să încui pe dinăuntru
să nu plec într-o călătorie
în jurul lumii
lumea se rotește deja în jurul meu
ca o piatră de moară

aștept ceva important
o frunză
o va băga un vecin pe sub ușă
o chemare undeva la ocean
să mă prezint
ca martor
al împăcării apelor

recapitulez faptele
închid și deschid ochii
brichete cu lacrimi
ca o frunză uscată
ia sufletul foc.