Mi-au crescut unghii pe piele
ca un scut împotriva durerii
pe ochi mi-au crescut umbre
prin care văd doar fața cealaltă a existenței
în păr mi-au apărut filigrane
ca un fel de legătură inexplicabilă
a soarelui cu aurul

Am rupt spinii
crescuți pe suprafața sufletului
au rămas doar tulpina
tijă ca un arabesc flexibil
rădăcina ce-și extrage seva
din sinele impregnat cu imanență
și corola
din care-și face locuință
un eu posomorât și depresiv
care vorbește în silabele amărăciunii

A venit toamna
și am spus adio frunzelor
plecate spre alt tărâm
din pământul udat de ploaie
am modelat o cariatidă
pe care am pus-o să susțină
acoperișul unui templu
în care religia este smalțul
ce înconjoară sfera adevărului.

Somnul fuge
dimineața din minte
și se strecoară în ochi
ce preface realitatea
turmentată de diformitatea rațiunii
lovind adevărul
în părțile lui sensibile
într-un real pictat
în culorile torporii
culeg somnul nocturn
transformat în unul diurn
și îl depun în bibliotecă
între două cărți
iluminate de iridescența gândirii
somnul se infiltrează într-o carte
și toate cuvintele adorm
împreună cu personajele din carte

Seara extrag somnul din carte
și îl arunc în genunile minții
de unde creează personaje artificiale
ce se volatilizează în zori.