Spre China din Mogoșoaia-42

Turul orașului în imperială

Ne-am trezit la ora 7.00, ne-am întâlnit în holul de la recepție, am mâncat și am primit câte un pachet cu hrană rece pentru masa de prânz.
La ora 7.45 Sue ne-a scos din hotel și am luat-o pe jos spre Piața Poporului. În nord-vestul pieței, în fața Marelui Teatru din Shanghai era stația din care urma să luăm autobuzul cu care aveam să facem turul orașului. La intersecția Huangpi Road de Sud și Central Boulevard arhitectul francez Jean-Marie Charpentier a construit, inclusiv elementele de arhitectură interioară ale edificiului, minunata clădire a Marelui Teatru.
Grupul statuar și fântâna arteziană din Piața Poporului vegheau parcă uriașa piață ce putea găzdui manifestări cu peste un milion de oameni.
O mulțime de oameni practicau tai-chi pe aleile parcului și păreau a aparține unui cult ce se manifesta printr-un tainic dans ritual.
Autobuzul vopsit într-un roșu vesel a cărui culoare era îndulcită cu desene galbene iar în partea de sus, sub imperială, era scris : CITY SIGHTSEEING, a oprit lin la bordură. Eram deja câteva grupuri de europeni care așteptam această nouă activitate turistică.
Cei mai mulți dintre noi ne-am instalat la etaj și abia așteptam să privim minunățiile acestui oraș de vis, oraș a cărui înălțare a avut loc abia după 1554, după Războiul Opiumului. Urma ca pe parcursul la mai mult de o jumătate de zi să facem cinci opriri de câte o jumătate de oră în periplul prin Shanghai.
Demarajul lent ne-a purtat într-un tonou larg în jurul întregii piețe. Asiaticii care făceau gimnasică, oamenii care mergeau la muncă, viermuiala bicicletelor și automobilelor ne dădeau dimensiunea și aerul a ceeace la începuturi a fost un simplu hipodrom și o cazarmă. În 1861, directorul de atunci al Federatiei de hipism, British Hogg, cu sprijinul consului britanic din Shanghai, a primit în folosință cele 466 hectare de teren pentru hipodrom. După venirea la putere a PCC acest uriaș spațiu a început devenirea spre ce vedeam acum. Orașul care nu doarme niciodată este locul în care China s-a întâlnit cu Vestul și rămâne un oraș de frontieră cu tot amalgamul de oameni, obiceiuri și ocupații. Începusem să dăm piept cu acest vârtej al tehnologiei care stăpânește orașul, între mall-uri și construcții moderne, cu linii uneori exagerat de îndrăznețe.Turul uriașei piețe s-a încheiat și autobuzul a cotit pe strada Huaihai, o stradă supraaglomerată de spații comerciale și mai ales hoteluri de lux. Betonul nu reușea să învingă în lupta cu florile și copacii care, ca și la Beijing, lăsându-se spații generoase pentru a putea fi admirate în toată splendoarea toamnei ce se apropia, se răsfățau sub soarele toamnei făcându-ne să uităm puiul de furtună de cu o zi înainte. O nouă buclă largă și autobuzul a ajuns pe bulevardul Nanjing. Acest minunat bulevard este împărțit frățește între șoferi și pietoni astfel că partea din est a străzii este destinată exclusiv pietonilor iar cea din vest pentru mașini. Un nou ocol larg readuce traseul spre centrul orașului pe o cale paralelă cu Huaihai. În partea de vest a bulevardului Nanjing am ajuns la templul Jing'An. Cu o istorie de mai bine de 780 de ani din anul 1983 acest templu a fost inclus în lista națională a monumentelor protejate și din 1990 a fost deschis pentru public. Taxa de 30 de yuani, în care erau incluse și mirodenii pentru ardere, ne-a permis accesul.
Inițial templul a fost construit în timpul celor Trei Regate și între anii 220-280 a purtat numele Hudu Chongyuan, în timpul Dinastiei Song de Sud a fost strămutat pe malul râului Wusongn unde a devenit un templu foarte frecventat până în anul 1908. În anul 1945 numele templului a ajuns la forma de astăzi și a funcționat până în 1972 când în urma unui incendiu a fost distrus. Începând cu 1984 s-a început reconstrucția, în primă fază restaurându-se două săli mai importante ca în 1989 să fie încheiată restaurarea totală. Intrarea monumentală cu trei porți de lemn țintuie cu ornamente de bronz te lasă să pătrunzi în curtea interioară de unde poți opta pentru vizitarea mai multor săli. Sala Mahavira Hall, Sala Regilor Cerești, sala celor Trei Salvii. În prima sală am admirat cea mai mare statuie a lui Buda Sakyamuni din China continentală realizată din jad pur. Dimensiunile impresionante, înălțimea de peste 3,5 metri și greutatea de unsprezece tone au determinat constructorul ca să-l poară aduce în poziția de expunere, să dărâme și să reconstruiască unul dintre pereți. Picturi minunate, lucrări de caligrafie veche, un uriaș clopot de bronz, sunt elemente de mare atracție. În fiecare an pe data de opt aprilie este serbată ziua templului și în preajma lui, timp de trei zile, săteni din toate părțile vin să comercializeze bunuri artizanale.
Ne-am reîmbarcat în autobuz și străzile înguste prin care circulam ne dădeau o senzație stranie, că am putea atinge pereții din mersul autobuzului. După circa 500 de metri autobuzul a oprit din nou și am ajuns la Templul lui Buda de Jad. Zgârie-norul din preajmă, cu toată măreția și rotunjimea lui, pare că se turtește și coboară fruntea în preajma templului cu peretele exterior colorat în ocrul gălbui, culoarea specifică hainelor călugărilor budiști. Am pătruns în curtea interioară a templului ridicat în urmă cu 130 de ani și aerul impregnat de mirosul bețișoarelor parfumate era ușor colorat în albăstrui din cauza fumului. Blocurile de peste douăzeci de etaje ce înconjoară templul îți dau senzația că pleacă etajele superioare cu supunere în fața templului.
Camera celor Patru regi Cerești, dispusă în partea de sud a templului, ne arată pe lângă statuile celor Patru Regi Cerești și statuile lui Maitreya , Buda al Viitorului și a lui Wei Tuo Bodhisattva, una dintre cele opt zeități, îmbrăcată în armură, ce apără principiile budismului, cel care protejează Cartea Înțelepciunii și a Legilor, statui aducătoare de noroc, înțelepciune și bogăție. Legenda spune că la moartea lui Budademonii au furat Cartea înțelepciunii iar Wei Tuo a luptat pentru recuperarea ei și a învins.
Am pătruns în Sala Mare a templului și în centrul sălii am văzut un ansamblu de trei statui poleite cu aur ce reprezentau pe Gautama Buda, în centru , în stânga Amitabha și în dreapta Bhaisajyaguru. Privira lui Gautama Buda, considerat Buda Suprem, privea aerul, oscilând între îngăduința sexuală și asceza împinsă la renunțare extremă.
Pe laturile de est și vest ale sălii, poleiți cu aur, stăteau aliniați Zeii celor Douăzeci de ceruri. Învingătorii mâniei, vanității, minciunii și lăcomiei, desăvârșiții care au atins nirvana, arhații, împărțiți în două grupuri de câte nouă statuete de aur țin treaz țelul atingerii perfecțiunii.
În partea din nord a sălii tronează statuia lui Guanyin, acel Buda reprezentat printr-o femeie simbolizând compasiunea, aplecarea și ascultarea durerilor lumii. Poetică mi s-a părut pedeapsa pe care o dă Guanyin celor care îi calcă preceptele în sensul că îi închide în inima unui lotus ca pentru o primă purificare înainte de a-i trimite spre a parcurge cele nouă trepte ale Þării Purității.
Shancai Tongzi sau pur și simplu Shancai, un băiat indian cu un handicap, este legat de Guanyin prin faptul că el, în căutarea iluminării, s-a dus pe insula stâncoasă Putuo unde a fost ajutat de Guanyin.
Legenda spune că ajuns pe Muntele Putuo, în căutarea Căii spre purificare, micul indian handicapat s-a întâlnit cu Guanyin despre care se dusese vestea că a atins iluminarea și s-a retras pe acea insulă. Hotărârea de a urma calea iluminării a fost testată de Guanyin pentru a afla dacă într-adevăr acesta are dharma, comportamentul care este în deplin acord cu scopul pe care și l-a propus. Ea a transformat natura, plantele și copacii, în bandiți înarmați veniți pe insulă pentru a-i ataca. Guanyin a urcat pe vîrful unei stânci și a sărit pentru a nu fi atinsă de pirați.Shancai, din dorința de a o salva, chiar cu prețul propriei vieți, a sărit și el dar amândoi s-au salvat, au ieșit din valuri și s-au urcat pe stânci. Privind la baza stâncilor Shancai și-a văzut trupul pământesc și în același timp Guyanin i-a cerut să meargă și în acea clipă el a văzut cu uimire că mersul îi era normal, fără nici un defect. Apoi privind în apa unui bazin și-a văzut chipul care acum era deosebit de frumos, acesta fiind primul pas spre dharma budistă.
Cei 53 de profesori care l-au ajutat pe Shancai , cu învățăturile lor pe drumul spre perfecțiune se află și ei invocați în aceeași sală.
La etajul al doilea, după ce am achitat 10 yuani am putut admira Statuia lui Buda de Jad alături de alte nenumărate statui și miniaturi.
În partea de sud a templului se află o bibliotecă budistă, în partea de vest este un restaurant frecventat numai de călugării budiști, iar în partea de est a templului se află un restaurant „pentru mireni” care are și o intrare separată, direct din stradă. În curtea templului călugării îmbrăcați în hainele specifice contrastau plăcut cu apa bazinului în care se zbenguiau crapi Koi de diverse culori, pe undele căreia cu greu am putut să-mi dau seama că nuferii multicolor colorați sunt din plastic!
În poarta templului am privit din nou clădirile uriașe din jur ce priveau sfios în curtea templului.
Autobuzul a întors pe Nanjing ca apoi să vireze spre est până la Bond, pe malul Râului Huangpu. Forța și grandoarea emanate de Bund se pot simți în deplinătatea sentimentelor privind la clădirile publice, sediile de bănci, hotelurile de lux în fața cărora, pe râu, debarcaderul așteaptă clienți pentru o croazieră. Promenada este un loc minunat de unde poți admira în liniște sau mai bine spus netulburat, Pudongul de pe malul opus.
Autobuzul își reia traseul spre sud-est până la un pod uriaș apoi trece spre Pudong peste Podul Nanpu. Cartierul de bussines din Shanghai te uimește prin parcuri și zgârie-nori. În centrul Pudongului se află turnul de televiziune pe care-l vedem de pe geam de la hotel, clădirea cu unsprezece sfere intre care cele mai mari sunt cele plasate la 263 de metri și cea de la 350 de metri. Globul Centrului de Întâlniri îți dă senzația de peisaj SF, alături de globurile turnului TV,Centrul Financiar Mondial Shanghai se ridică până la 492 de metri și din ele, de la înălțimea de 474 de metri turiștii pot admira peisajul orașului.
Oprirea în urma căreia am urcat pentru a gusta senzațiile tari ale înălțimii a fost de scurtă durată întrucât nu prea am fost încântați de faptul că podeaua transparentă ne inducea ideia unei levitații sau poate a unei căderi.
Am plecat din Pudong și pe același pod am urmat calea spre centru unde Orașul vechi, departe de uriașii din Pudong, păstrază aerul vechi al orașului.
Grădinile Imperiale Yu, Bazarul Yuyuan și străzile mici cu case modeste au mai estompat senzațiile extreme din Pudong. Prin tot felul de mirosuri de prăjeli mirosul de crabi prăjiți domina atmosfera bazarului cu autoritate. După ce unii au mâncat ceva , alții au cumpărat mărunțișuri, am reluat traseul spre Piața Poporului în zona pietonală comercială Nanjing.
Pe lungimea a aproximativ un kilometru și jumătate, ridicate parcă cu teamă spre înaltul cerului, nenumărate mall-uri își etalau vitrinele din care zâmbeau acvarii mici cu rechini pitici printre manechinele ce te îmbiau să cumperi haine croite modern.
Bulevardul putea fi parcurs mai ușor, ca să faci cumpărături cât mai multe folosind un mic trenuleț ce mișuna în sus și în jos fără odihnă.
Soarele cobora spre orizont și iureșul de impresii acumulate abia își făcea loc prin imaginea Pudongului invadat de luminile reclamelor ce se oglindea în apa lină a râului.
Noapte bună, Shanghai!