AÈ™ vrea
s-ating nemărginirea albă
și albatrosul să o ciugulească
în picuri mici de stele argintii
aÈ™ vrea s-ating abisul nemuririi
și roata timpului să macine încet
incertitudini și vise spulberate
aș vrea să pot privi uitarea ca pe-o nestemată
și soarele ca leac al inimii pierdute
în amăgiri și clipe
pe rouă risipită
pe catarg de cer și mare învolburată
în oala timpului rămas
să fiarbă cer și suflete
pe scări de drumuri abisale
căderi în cercuri de lumină
indigo
violet secat
în hemoragii de gânduri
din orizontul nopților de vară
aș vrea o clipă de alin
la focul Sâmbetei de iarnă.