A trebuit întunecarea să mă acopere precum un trup iubibil încă din vremea când am început să respir greu,
să fiu întunericul, să mă îndrăgostesc de tristețe;
Eu, cel fin ca nisipul si
frumos ca o lacrimă.

Poate m-am iubit prea puțin si am crezut ca marele Democrit că frumusețea iubitului intră în porii iubitorului si-l luminează

si privirea lui nu se satură
niciodată.

Dar eliberarea
nu vine când vrei
si dorul rămâne. Există tehnici, spunea înțeleptul, de curățare a privirii îndrăgostite
cea mai mare, iubitule, este propria renunțare.

Va răsări Soarele. Îmi aud respirația, îmi amintesc grația ta -
va fi bine.