În ținutul Walhalei
sunt privit ca un zeu când ies dintre ape,
și înfig steagul în mijlocul focului.
Femei
strălucitoare precum o perlă mă poartă în suflet
cu anii și-mi ating în treacăt mătăsurile
peste care
bărbații varsă sângele vânatului regal.

ÃŽn numele marelui foc eu trec peste focuri
și vin către tine, nefericita mea, vesela mea
visătoare. Nesfârșite sunt nopțile îndrăgostiților care
așteaptă și binecuvântate sunt, pentru că un singur sărut
îi ține în viață.

Nesfârșite sunt nopțile noastre în ținutul Walhalei,
când oamenii devin câini și urlă la lună, turbați de amor.
Numai pe tine de țipi, te voi strânge la piept
până ți se va liniști pieptul. De muști din carnea mea,
îți voi da să te saturi. Palmele tale le voi primi râzând
precum pescărușii treierând coroana paltinilor pe malul lui Aoos.
Și cuminte îți voi privi luciul gâtului mușcat, și mai ales gura.

Nu-ți fie teamă! Blând și curat sufletul tău
va sclipi peste mine ca o baie de licurici. Picioarele tale vor dansa peste mine și te voi face atunci în mijlocul lor zeița mea, focul meu și copilul meu.


Pentru că sufletul tău are haz, vom muri,
iar o vreme monștrii, balaurii, piticii și copiilor lor vor povesti prin pădurile întunecate ale Walhalei cum ți se scuturau sânii când râdeai la glumele mele.