eu nu mă țin de cuvânt
ci mă țin de cuvinte
exorcism cu efect invers burdușindu-mă cu demoni
îmi iau melancolia ca pe un maiou ce-i doar un exercițiu tristeții
o smerenie sintetică drept fes
și împlinesc
ceea ce mi-a dat în bobi o ghicitoare cum că
atunci când voi fi mare voi ajunge mic
șervețel pentru strănutul zeilor
și-i voi fi morții doar un bacșiș refuzat cu morțișă demnitate
zvârlindu-mă înapoi să mă țin de cuvinte fără să lunec
nu cum făcea bunicul când îl bătea pe tata ca să uite de foame
nici să am teamă de a-mi ține limba erectă (precum judecătorii)
când dau cu mine prin cuvinte ca bucătarii peștele prin făină
înainte de a-l frige
pe voi nu vă prindă moftul să mă clasificați cumva
pentru pretenția de a irosi tinerețea pe barba mea
tinerețea ne scrie fără diacritice
semnele de punctuație sunt bolile – după punct se reia de la capăt
pe un rând mai jos dedesubt doi metri
până atunci zic să ne vedem de sănătate
cârpind petice sacului rupt în fund șeruind cusururi
creionul meu e bara de susținere ca în autobuz sau metrou
fiindcă stau în picioare când scriu cedând locul altora care
nu se pot ține nici măcar de un cuvânt
sarea și oțetul îmi ies din pori când verbul irosire mă posedă și
devin hotel stărilor ireconciliabile sau și mai rău
un borcan insuficient de etanÈ™ poemelor de nescris
din cuvinte demonizate
când toată această logoree puteam s-o comprim așa
sunt al naibii de viu și asta mă consumă mai mult decât dorul
decât absențele din propriul biet trup
decât năravul bunicului de a-l bate pe tata ca să uite de foame