Și am văzut cum inima s-a deschis
ca porțile cimitirului din flori uscate,
și am văzut cum oamenii se îmbulzeau cu buzele înainte,
cu unghiile roșii, date peste cap,
și am văzut pasărea din nailon ciugulindu-și trupul,
cum se mai prăbușea ea, flămânzita!
cum mai flămânzea ea, prăbușita!
cum mai înnodau îmbulziții aerul roșu!

Și vântul scârțâia prin florile uscate,
și nu ploua, nu se însera cerul, doar tristețe oarbă, udă,
oamenii încă fugeau cu unghiile-n unghii, cu buzele în buze,
cum se mai răsucea în ei frica de nailon!
cum se mai temea în pasăre răsucirea mea!

Și am tras atunci ultimul zăvor,
mai mult de-atâta poarta nu putea.