duminici desperecheate
aruncă oceane pe umerii așteptării
timpul descărnat de fapte
îmi brăzdează crezarea
cu vorbele ce nu mi le-ai spus

am rămas fără prezent
smulg de pe noi blesteme
secundele se răsucesc
de șapte ori mai repede

la capătul dimineții
a rămas doar
absența unui nou infinit

fără simțuri
înțelegerea depărtată este o
superstiție de dincolo de ieri
agheazma zorilor ne îmbată destinul

se adună în abisurile pupilei
un fel de nume al chemării
umbra ta respiră dimensiunile
acelui dincolo de unde ai venit