După pedepse primite-n tăcere,
Rece, gândirea se-acordă cu viața,
Care-i oferă, pe gratis, plăcere
Fără de preț, că-i liberă piața!

Timpul bogat, fără oameni, trăiește?
Se pune acum această-ntrebare,
Răspunsul ce vine nu mulțumește
Aproape pe nimeni, dacă îl are.

Peștera dată, de ordin platonic,
Este-un capriciu prea rar înțeles,
Prezență dură cu zâmbet demonic
Ce naște nimicul și moare ades.

Multe idei, rare, devin blasfemii,
Izvoarele bârfei ce ies dintr-o lume
Care hrănește pieritoare-armonii
Demne, desigur, de vise cu nume.

Hăul zidește, reface întregul
Ce până mai ieri era numai parte,
Lăsând cu gura căscată strategul
Rătăcit, peste măsură, în carte.

Vreau să arunc întrebările mele,
Ce îmi crează insomnii ciorchine
Uitând, pentr-o clipă, semnele rele
Visând pe aripi cerate de-albine.