Oamenii de știință au descoperit o planetă similară Pămîntului, la 490 de ani lumină de aici și care e mai tînără decît bucata asta de piatră pe care se află vreo 7 miliarde de închisori. Acesta e motivul pentru care dintr-o dată simt bucurie, o bucurie aproape neînțeleasă, o speranță de fapt, că pe Kepler 186f, cum au numit-o, există oameni asemenea nouă și care încă-s liberi, încă n-au făcut greșelile noastre.

Pe Kepler, draga mea, trebuie că trăiasc două ființe asemenea ție și mie iar ei încă se iubesc, ei încă se iubesc atît de mult că munții plutesc în aer și formează insule de dragoste pe oceanul cu valuri calde și curate ca mîngîierile. Eu, cel de acolo, nu voi face niciodată greșelile mele și nu va fi nevoie să fiu iertat cîndva, cum nici dragostea nu trebuie vreodată iertată, cum se întîmplă pe Pămîntul acesta.

Acolo suntem amanți, dragostea mea, suntem două oglinzi față în față și între ele un un măr se reflectă la infinit. Cînd mușcăm din el dragostea hrănește infinit. Acolo suntem încă noi cei care și-au tras-o în toaleta din Barfly, sparți și fericiți de parcă am fi știut că fericirea asta trebuie să ne ajungă pentru totdeauna. Acolo gesturile de tandrețe încă așteaptă să fie îmbrăcate în loc de costume de scafandru ca să ne scufundăm în alteritate.

Acolo nu va începe niciodată fărîmițarea noastră, vom fi același suflet în trupurile pe care doar moartea le poate smulge din dragoste, vom fi frunze în galbenul cărora se va amesteca sîngele părului tău și verdele viselor noastre. Acolo trupurile noastre se ating tandru ca două carcase de vită într-un camion frigorific, cînd sufletele noastre vor trece de la unul la altul ca lumina dintr-o lumînare în alta în noaptea aceea de înviere de la Ulma.

Nu dispera, iubirea mea. Pe Kepler dragostea noastră va continua chiar și după ce noi, cei de acolo vom privi spre pămînt și vom vedea cum suntem aici, acum, tu furioasă și răzbunătoare, eu căindu-mă și suferind pentru greșelile făcute. Ei ne vor învăța cum să ne apropiem și vei veni la mine cum o furtună pe o plajă golașă pe care o vei umple cu toate nimicurile dulci care fac dragostea să fie ca în primele 20 de minute cînd ți-am deschis ușa și ne-am sărutat prima oară.

Nu dispera, 490 de ani lumină sunt distanța pe care dragostea o străbate într-o clipită. Puțină răbdare, Titi, și puțină voință, știi că somonul se întoarce întotdeauna acasă, în amonte pe rîul unde s-a născut, pentru ultima dragoste.