copilăria pâinii-i sub zăpadă
dar iarna-i de omăt înfometată
te strig din alb în nefiire, Tată,
normalitatea e o escapadă

și din străbuni pe calea arătată
nu-i nimeni Adevărul să-l mai vadă
iar Rosturile sunt o sferă fadă
de ne-ndurarea Cerului pătată

îmi vărs în lanuri prin noroaie pașii
și las în urma mea un plod de verb,
s-or îmbăta cu vinul lui urmașii

e dimineață, șoapta-n tine fierb
iubito ce-ai chemat în noi hăitașii
în nemuriri să prinzi un pui de cerb