și-mi amintesc...
cerul era un acoperiÈ™ perforat
prin orificiile căruia
cădeau îngeri în cârje
metalice cu capete ruginite
și mimici umane contorsionate
la fiecare colț de stradă se arătau
cerșetorii perfecți
cu mâini tremurânde primeau puținul/ nimicul
pe care cei ca noi se-ndurau să-l ofere
chipurile străluceau și de la subsurori
se ivea câte-o aripă
se făcea mai apoi nevăzută
am crezut că e doar o poveste cu îngeri caraghioși
și ceruri cârpite care cedează mereu
din comoditate sau indiferență
sub povara unor cârje contrafăcute
când m-am apropiat era altceva
am simțit asta după respirația astmatică
aproape duhnitoare a unor făpturi deposedate de ele
am înțeles că îngerul din noi căzuse