ci greața aia amară din gură
placenta putrezită după ce ai avortat
cuvintele.

și poți turna orice în tine, lichid de frînă, antigel
benzină, greața nu dispare, se răspîndește în mușchi
în oase, fiecare respirație e cum ai înghiți întreagă
o tranșee cu tot cu sîrmă ghimpată, cu saci de nisip
bălțile de sînge, creierii împrăștiați, membrele amputate
cum ai face respirație gură la gură unui cadavru putrezit
în speranța că a mai rămas în el o mică urmă
de viață pentru tine.

e greața aia oribilă pe care ți-o produce
o femeie pruncucigașă.
aș vrea să spun ceva viu, însă
în mine nu-i decît golul dintr-un mort
sau golul mare din fața mea în care cade
tot cerul. o infinitate de dureri în care sunt înfipte
ca niște șosete mai mari în șosete mai mici dureri
în care picioarele mele umflate
abia încap.

cît să bei ca să devii invizibil,
cît să fumezi să te poți ascunde în fum,
nimeni să nu-ți simtă duhoarea,
nimeni să nu-ți simtă teribila greață,
moartea din gura ta
ca mirosul în morgă.

n-ai avut niciodată o poveste de spus
oare ce poveste pot spune excrementele
într-o canalizare,
n-ai avut niciodată o poveste de spus
doar faptul că nu ți-a fost niciodată teamă
de singurătate

de parcă dintre toți oamenii numai tu ai înțeles cu adevărat
cum e dragostea,
un pumn de vată în gură, buzele cusute
o apă leșioasă în loc de sînge
un pumn de vată în loc de inimă
pe care încă se mai vede o urmă de murdărie
de pe picioarele tale.

peste tot se prăbușește viitorul
ca rămășitețe de pe un cîmp de luptă
descărcate cu excavatorul
într-o groapă cu var
și tu n-ai avut niciodată o poveste de spus
n-ai nimic de spus despre asta.