”Cum se manifestă?”, întreabă doctorul.
”păi cum să vă spun…să vedeți:
Într-o după amiază banală de-octombrie
În colțul unui suspin un câine
Încolăcindu-se ca un leuștean scămoșat
Pe gâtul sleios al unei girafe.”
”se poate, știți, gâtul…”
”nu zic, dar în urmă, aceeași potaie
Sugea citronadă din sânii de cârpă -
Doi zbârciogi cu frunze de brocart
Din sânul Minervei”
”nici acum nu-mi pare, știți Roma…”
”nu zic, dar drăcie mai mare ca însăși
Pasărea Măiastră, gălbie ca smoala
și lungă de aripi cât traveea podului
peste care curge cu val oțelit, gara,
zic, să-și sădească
taman în creștetul girafei un nuc
și-acolo, ca sturzul, dansând paparuda…”
”mă scuzi, te-ntrerup, dar care girafă?”
”aia, pe care la colțul unui octombrie,
suspina după amiaza…”
„Domnule, e grav. Cum să-ți spun?
Dumneata suferi de inimă…„