era liniște curată și întuneric perfect un loc al meu simțit după miros
până să mă rotunjesc mamă htoniană
pentru picamere bormașini claxoane de ore în șir ventilatoare care țiuie
copii care dansează ca o trupă de cazacioc televizoare încinse la maxim
tineri care strigă mereu aceleași lozinci
despre locurile anatomic mai joase

fiindcă totul fusese acordat ca urechea unui mare dirijor
după raportul dintre numărul stelelor și al florilor care pier repede
se spunea că încă din pruncie eram prea cuminte și tăcută
că mi-au legat picioarele strâns să le îndrepte cum făceau bătrânii odinioară
și nu auzeau plâns de copil

liniștea mea era neagră precum un zgomot perfect este alb
eram printre cei rămași fără parașută la mari altitudini
undeva deasupra zăpezii căzută în viață după spusele statistice
era înainte să știu că nici ceilalți nu puteau ticăi în gol