agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-04-20 | [This text should be read in romana] |
sincer, așa vreau să trăiesc în lumea aceasta
să-mi privesc iubita adormită în timp ce razele lunii ca o foarfecă îi îndepărtează părul de pe față și asemenea călăului lui sandburg să știu că nimic nimic nu mi-e greu. da, exact așa vreau să trăiesc pe această lume să-mi privesc iubita zîmbind în somn și să știu că nimic nimic nu mi-ar fi greu, că pot aduce în visul ei o floare dacă în visul ei nu-i nici una. sigur, chiar așa vreau să trăiesc pe pămîntul acesta să-mi privesc iubita adormită gemînd ușor și pieptul tresăltîndu-i de parcă sute de explozii au loc în lăuntru-i și eu doar cu palma dezamorsez, aduc liniștea, somnul ei blînd ca ochii de căprioară privind în lumina farurilor, apoi pășind în luminiș, fără ezitare. nici nu încape îndoială, așa îmi doresc să trăiesc pe acest pămînt de parcă aș copia lumina din nopțile cu lună plină s-o așez pe chipul tău în nopțile fără lună și aș păstra puțină iarnă în cutele din palme, în ridurile de pe frunte, o boare în mîngîierile din nopțile fierbinți de vară. sincer, așa vreau să trăiesc în lumea aceasta să te privesc în timp ce dormi, dragoste, găsind în sfîrșit un mod de a scăpa de aici, strîngînd încetișor din degete în timp ce lumina nemernică a lunii ne învelește c-o vrajă de dragoste în timp ce facem dragoste și știm că nimic nimic nu e greu.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy