noi suntem în afara istoriilor și știi de ce. o gheară nevăzută ne trage în afară - suntem doi îndrăgostiți pe care dragostea senilă și oarbă nu-i mai recunoaște. noi dăm ocol bisericii de trei ori ca să ne convingem că a fost construită din interior spre afară fără ușă. cînd plouă peste bucurești există un traseu pentru noi printre picături și ce vine cu dragostea mușcă mai rău decît un cîine turbat dar noi suntem safe pentru că turbarea e un fel de nicolae manolescu ales pe viață cu o istorie critică într-o mînă și un prezervativ udat de ploaie în cealaltă.

noi suntem în afara istoriilor dar noi culegem aripi ca hansel și gretel pietricele spre casă. și noi știm că acasă singurătatea e ceva de mărimea unui om care atunci cînd se scufundă în cadă dislocă o cantitate de apă similară cu tot golul din univers. și mai știm că noi nu ne oprim niciodată în același moment cu liftul pentru că la noi urcarea sau coborîrea sunt interminabile. și nu numai atît. e ca atunci cînd erai copil și-ți dădeau cu albastru în gît și-ți închipuiai că dintr-o singură suflare poți face un cer mai mare care să învelească cerul să-l protejeze să nu tremure de frig.

noi suntem în afara istoriilor pentru că trei limuzine negre te urmăresc pe stradă și te opresc ca să-ți aducă o bere că poate ți s-a făcut sete. pentru că atunci cînd fumezi o țigară o carte prinde viață în mîinile tale și din cuvintele ei face un om un limbaj și o moarte. prima moarte îndrăgostită de propria ei moarte ca un maestru yoga care nu-și părăsește nici după 1000 de ani trupul lipsit de viață. noi ne înșelăm și mîinile și ochii cu ceea ce ne e aproape numai sufletul face o hartă a oamenilor și bărcuțe de hîrtie pe care le așază pe lacrimi așteptînd să se scufunde.

noi suntem în afara istoriilor pentru că noi ne putem scrie viața cu un singur cuvînt. de aceea celelalte cuvinte sunt un arhipelag nelocuit pe care vegetații luxuriante închipuie un rai în așteptare. te privesc numai în viitor de parcă mă uit la tine de pe steaua polară și ceea ce văd se întîmplă peste 400 de ani. suntem ultimele ciocîrlii paradisiace și mute în care arta popescu e trecătoare ca vărsatul de vînt. îți lasă semne adînci pînă pe pereții atriilor. o ontologie neagră mumificată al cărei organ copulator rămîne în erecție chiar și după ce a fost băgat în formol. pe care scrie că tot ce ne apasă este imoral și pervers.