(Exact în ordinea asta, vă rog!)

Cineva să mă demachieze de carne
să-mi dezmierde fâșiile de piele una câte una
numai așa vor păși elegant de la sine în afara mine-lui ca din clădire
cu vorba bună, ele-s doamne
ssst ssssssssst ssssssssssssssst
apoi să-mi culegeți firele de păr ca pe margarete
să le adunați în coșulețe de nuiele ca să moară de
plăcere
și unghiile
unghiile
să mi se roadă de la sine toate ca-n desene
praaaaaaapapa dintr-o secundă pac până la capătul de cută
sprâncenele părul de pe mâini părul pubian părul părul părul
de pe cuerpo
incendiu, tot așa, singure să ia foc deodată pffffffff
te rog castrează-mi lindicul, altfel nu poți
niciodată
să scapi de el, rupe-l, scrâșnește-l între dinți, pleznește-l,
pocnește-l, sângerează.
Geme.

Și tot așa
de ochi vă rog să aveți grijă
vreau să fie scoși în cel mai frumos mod posibil
au un magnet în ei, cineva
trebuie să aibă celălalt magnet, nu știu dacă-n ochi
sau inimă sau palmă
dar găsiți pe acel cineva
și ochii vor fi atrași de atingere-n moarte.
Părăsiți-mi ca la carte nasul și tot ce mi-a rămas din față
despărțiți-vă de tot, spune-ți
„nu e vina ta, e-a mea“€œ È™i ele-or să-nÈ›eleagă

gura e ușor de omorât:
lingeți cuta din mijlocul buzei de jos
iar ea se va deschide ca un dulap
de limbă trageți, dar ușor
iar dinții vor cădea ca ploaia pe beton
amar va fluiera ultima oară
va va sări în în plină Nirvană
și se va sinucide gură mea

oasele, tot așa, ușor
hahahahha pur și simplu jucați jocul ăla-n care
cineva își alege osul cel mai sigur și speră
că de-l va trage, castelul va supraviețui.
Așa măcar aveți iluzia trăirii, căci orice-ați face
tot castelul se va prăbuși.
Din coaste, vă rog eu, sculptați ceva.

Intestinele organele și tot ce-i moale aruncați dați
la câini și vagabonzi și curve, de mâncare
țiganii vreau să-mi fure inima
stomacul umpleți-l cu somnul de pe mine
și transpirați-mă în nemurire

așa voi rămâne un concept umblător
în loc de umeri voi purta idei
în loc de vorbe să vomit iubire
în loc de tine mă iubesc pe mine
în loc de-n față voi privi de sus
în loc de viață-n libertate m-oi fi scurs.
Ce clasic.

Și mai am o singură rugăminte
înainte să mă transform
spune-ți-i lu Jochen să vină, eu să-i tai o bucată de carne din josul burții
s-o mănânc cu sânge bale curgătoare cu cuțitul ascuțitul
în timp ce el nu mă scapă din ochi
și scoate fum arogant din gură și privire
să ne uităm unul la altul
iar și iar până ne dizlocăm
și nu mai suntem decât

Dumnezei.


Pardon el să rămână om cu fum ieșind din gură
Ce e inima ta de om în fața
zeității mele?