Luciditatea se surpă
peste ea cade tina vâscoasă
și o sufocă
și ne restrângem aria ființială
în zona somnului
realitatea deposedată de arealul ei
devine un gol imens
întins între niciunde și nicăieri
în care putem pune
defulările ce împroașcă golul
cu frustrări crestate de eșecuri
prin golul realului
se plimbă fantezia la braț cu irealul
ce vede în simulacrul nimicului
un oraș modern
iar în entitățile vidului
oameni înnobilați de deziluzii sintetice

Câinele
pe care l-am învățat să vorbească
și pe care l-am pus să păzească
entitățile violente din lăuntru
a fugit în lume
luând cu el și fericirea sintetică
și în lipsa lui
suferința a devenit lider
și a început să conducă organismul.

***

Anormalitatea
cucerește încet-încet
spațiile distincte
ale logicii și adevărurilor
iar paradoxurile
devin calamitate
cuvintele coagulează
sensuri ilogice
activitățile pornesc
din vectorii radiali ai aberațiilor și anomaliilor
omul traumatizat de absurd și nefiresc
în loc să construiască traiectorii proiectate
pe înălțimile profunzimii
construiește o galerie de tuneluri subterane
devine cârtiță cugetătoare
strivit de idiosincrazii, alergii față de lumină

Și atunci poetul întreabă poezia
ce e de făcut ?
și o tăcere profundă
se lasă peste umanitate
să îmbrăcăm în cămașă de forță
anormalitatea cu cohorta ei de aberații ?
nu, răspunde poezia
să o operăm
și să-i introducem în creier
cipul normalității.