aparent o vară fierbinte scurgere de piele topită
pînă picioarele se poticnesc în pîcla aceea
omul copac omul ce se usucă iar păsările
îl folosesc drept popas
aparent cugetările vapori contopindu-se
cu alte cugetări ale oamenilor copaci
aparent o pădure nouă în care ființe evoluate
din stingerea viilor populează mirări
cîrtițe de copac sapă prin oseminte
să iasă la întuneric și ceață
parcuri organice prin orașe pustii de oameni
pline de sentimente animale ce se ling pe lăbuțe
aparent viitor trecerii nesimțite
păsările speranțe nu cuiburi ci grajduri pentru insecte
domestice grase cu piele hrănite în vară
aparent rîul acela răcoritor în care arunci un bănuț
dicolo te așteaptă clădirea de sticlă
prin care vezi mult mai clar dincoace
dar pîcla aceea nu nu e aparentă
pîcla aceea e propria piele sub care
îți cresc rădăcini