în gura lumii e o dantură stricată
cu ea mestecă bârfa
de stai mai mult într-un loc îi vei cunoaște tăișurile,
cioturi de măsele ce când mușcă trezesc întristare
doare sufletul curat de femeie
ce n-a cunoscut păgânismul
ci-i doar a unui singur bărbat

sub luna ce cu raze odorifică aerul
în cârje de Lumină se ridică în apropierea sa,
îl sărută ca pe o icoană

noapte,
gura lumii visează un somn cu monștri
de-i clănțănesc toți dinții
ce i-au mai rămas în gură