Privind, pe dealu-nsingurat
De către toți pomii, un pom
Mai mic care creștea diform
Și părea uscat
Mi-am zis să-l pictez
Și l-am făcut bătrân,
Cu ochii negri, cu riduri multe
Și vorba înțeleaptă.
Mi-am zis să-l cânt
Și l-am făcut simbol către
Iubire și către singurătate,
Simbol către moarte și plăcere.
Mi-am zis să-l sculptez
Și l-am făcut o floare
Plină de omizi,
În care mai stătea bătută-n cuie
Floarea, căci frunzele se mâncaseră demult.
Mi-am zis să-l dansez
Și m-am împiedicat de el
Ca de un munte bleg și hodorogit,
Ca de un bunic al Carpaților.
Mi-am zis să-l scriu
Și l-am făcut un bătrân tânăr,
Puternic ca un munte, candid ca o floare
Bătută în cuie,înțelept și sincer
Ca un simbol al iubirii eterne.
Cum să-l eternizez? Mi-am zis.
Cum să-l eternizez?
Și m-am dus la el și l-am pus
Să facă sex cu poezia,
Să dezvirgineze cuvântul
Și să se însoare cu fraza.
Să aibă copii și să-și înșele mereu soția
Cu alte cuvinte, cu alte poezii, cu alte fraze
Pe care să le dezvirgineze și pe care
Să le lase borțoase.
Apoi să le spună adevărul tuturor
Și să le ceară să-l înjure,
Iar ele îl vor face ce eu n-am putut:
Poet.