Ultimul apus de vară
înghite timpul ezitărilor.
Mântuirea toamnei
ne învăluie cu promisiunea veșniciei prin moarte.
În curând visele noastre vor pluti
pe Styxul din frunze
și vor hrăni iarba grasă din parcuri.
Vara următoare
ne vom săruta în parc
calcând pe visele noastre
și pe ale altor nemuritori îndrăgostiți pe veci.
Nu-i nimic. Nu sta pe vârfuri. Vom visa altele,
iar cu toamna viitoare vom muri din nou.
Timpul ezitărilor apune acum, odată cu prima moarte, în veșnicie.
Odată cu prima moarte devenim certitudine.