de-ai ști cum te iubesc, cât nimeni nu iubește;
la cât te prețuiesc, nimic nu prețuiește…
de-ai ști cât te iubesc, s-ar ingrozi și gândul:
tot cât iubește omul în nouă vieți de-a rândul!



de-ai ști cât te iubesc, de-ar ști o lume-ntreagă,
de când țin asta-n mine crezând că o să-mi treacă,
de-ai ști câta iubire în stare sunt s-ofer,.
de-ai ști că pentru tine m-aș umili să cer!


de-ai ști că pentru tine aș trece și prin iad,
de-ai ști că lânga tine și apa pot s-o ard!
de-ai ști cât te iubesc, cât mă usuc de dor,
de-ai ști că lingă tine și plumbul e ușor!


de-ai ști că pentru tine eu aș întoarce vântul,
și- aș seca și marea și-aș îneca pământul,
și-aș sfredeli în stâncă și-aș trece și de cer,
și moale-aș fi…ca pielea... și tare…ca un fier!


dar tu nu știi nimica din ceea ce simt eu,
și n-ai să știi vreodata deși să tac mi-e greu,
eu te visez doar, soare... căci zilele-mi sunt reci
și mare mi-e durerea când vii doar ca să pleci.


și nu ți-oi spune asta pân’ o muri pământul,
le țin doar pentru mine: și simțul și cuvântul.
tu ai o viață plină! Unde să-ncap și eu?
dar te-oi iubi o viață... Și după ea, mereu!