Aș vrea să hrănesc un copac
nu o cruce,
ochii mei întorși către lume
să foșnească
peste creștete apropiate.
Din soare,
prefacerea caldă s-ar plimba
prin mine,
cum palmele îndrăgostiților
mângâie pulsul.

Cu fiecare toamnă
aș pune sub pașii trecătorilor
poveștile mele,
de nicăieri spre nicăieri
într-o cădere de culori
și nostalgii transparente.

Peste creștet
vântul ar legăna primăvara
cu bucurii
în care vor dormi înfășați,
mugurii altor chemări
către cer.