Ca viața lumânarea se topește
Având în suflet vecilor enzime
Ci doar un strop din rara profunzime
O literă în vorbă mă răpește.

Căci lumea asta e doar putrezime
Trăind fiirea scurtă doar trupește
Și spre crepuscul jalnic se grăbește,
Tăceri multiple-n unduiri de crime.

În multul de ființă dorm sudalme
Demonice injurii mă tot vor
Absența mea e-n meritul de palme.

Mai zac un ceas și zarea mi-e covor
Nutresc pe frunți acele gânduri calme
Ce mă duceau, copil, pe la izvor.