Gândesc ce vreau să uit și-o iau încet, pe rând:
Aș vrea să uit c-ai existat. Asta nu pot!
Căci mi-ai intrat sub piele și în gând
Și nu mai pot de-acolo să te scot.

Aș vrea să uit că viața-i trecătoare.
Nici asta ca s-o fac nu îndrăznesc:
Mi-aș aminti atunci cum neființa doare
Și mi-ar fi clar în minte că încă te iubesc.

Aș vrea să uit tot ce-am trăit o dată,
S-o iau de la-nceput și să trăiesc din nou.
Nu pot nici asta face, mi-e sufletul de piatră,
Adânc cioplit de viață, rănit ca un erou.

Nu pot uita nimic din tot ce-a fost cândva
Nici răni, nici biruințe, mereu le port în minte!
Prea greu preț am plătit sperând că undeva
Ne vom vorbi de toate chiar fără de cuvinte.