Ce ați făcut voi, oameni, cu numele ,,român’’
De spuneți că în țară doar proștii mai rămân?
De ce-ați lăsat voi lupii să roadă-n carne crudă?
De ce-ați permis acasă la voi să fiți doar slugă?

Ce ați făcut românilor cu biata Românie?
Nu mai aveți speranțe, nu mai aveți mândrie.
Vă plângeți crunt de milă, vă afundați mereu,
Tunelul n-are capăt iar greul e mai greu!

Ce ați făcut cu țara, cu România mea?
V-ați răsculat o dată spunând că viața-i grea.
Acum e grea ca fierul și-amară e ca fierea,
Iar voi încă mai credeți în vorbe dulci ca mierea.

Ce ați făcut românilor cu scumpa Românie?
Speranța moare-n case și în copilărie.
Se-ntorc românii iată, la plug și lumânare,
Se plâng că nu-i putere iar umilința-i doare.

Ce ați făcut cu țara, cu zborul, cu mândria?
Cândva n-aveam cocoașă la noi, în România!
Eram uniți o dată, eram harnici și tari
Și nu plecam genunchii de teama celor mari.

Stăpân era românul cândva la el acasă
Și nu-i lipsea nici pâinea, nici sarea de pe masă
Acum românul plânge, gândind la ce-o sa fie
Că n-are viitor în scumpa Românie.

N-avem curaj o iotă, nu știu ce să mai spun;
Mocirlă și-ntuneric e al României drum.
Acum plânge și piatra și plânge-ntreaga glie.
Ce ați făcut voi, oameni, cu scumpa Românie?