Am trăit frustrarea pietrei,
suferința vulcanului
și fericirea apelor scăpate din adânc.

Am simțit exploziile florilor pe ramuri
și stingerea unui om.

Am privit lumina de dincolo de cer,
am ascultat gândurile,
am mirosit ploaia,
am adulmecat noaptea,
am gustat amarul,
am contemplat lumina,
am auzit tăcerea,
am pipăit întunericul…

Am fost singură printre oameni
și însoțită de toți în singurătate.

Am primit sprijin
și am vindut sperante.

M-am plimbat țanțoș pe lângă curcani,
prefăcut am pășit pe lângă pisică,
m-am târât în urma râmei,
am zburat cu aripile cocorului,
am vâslit pe sub pești,
m-am târât cu pasul omului trist urmând îndeaproape iedera
și am alergat după iepuri călărind struții.

Ce lume nebună-nebună!
Ce viață de vis și de dor!

Am trăit în toate felurile,
am simțit toate durerile,
toate devenirile,
toate fericirile…

Am spus vrute și nevrute,
am iertat și am condamnat,
am plâns de fericire și am râs de necaz,
am ars pentru ficare și m-am împietrit pentru toți.

Am vorbit când trebuia să tac
și am tăcut când trebuia să vorbesc…
Nu am înțeles lucrurile simple
și am jonglat cu ce a fost mai complicat.
M-am bucurat pentru nimicuiri
și uneori am întrezărit esențialul.

Cu toate astea nu știu, încă nu știu
de am vreun merit sau vreo vină pentru toate,
de am trăit doar ce trebuia trăit
sau am dat greș lamentabil.

Nu știu, încă nu știu;
Încă nu sunt pregătită să trăiesc.
Norocul meu că mai am o fărâmă de suflet!

Norocul meu că încă mai sunt iubită!