un vis la poarta vieții mele strigă
noptat e ceasul când îți pot a scrie
când morții ies aiurea din sicrie
și întunericul e-n toate rigă.
în limbi de ceas dar și de poezie
precum e car pe lângă o cotigă
metafora în mine să se-nfigă
să dea fior sub lunii fantezie.
un adevăr se coace-n vatra minții
nimic de la cerneală nu mă-ntoarce
chiar de înjur apoi de mai toți sfinții.
motanul vremii clipa-n mine toarce
în lupta grea cu timpul lepăd dinții
Lumina se rostogolește-n arce