supernovele îmi rescriu harta astrală
când mă picură dimineața pe eșarfele ei multicolore
ca-ntr-un joc de-a copilăria te prefăceai
că nu exist doar baloanele în care înghesuisem amândoi făgăduieli
cu seninul credinței în veșnicie
pluteau în apele nostalgiei spre noi fericirea părinților noștri
era ancora ei colecționau toți fluturii planetei
trupurile foșneau de zboruri până și pridvoarele caselor (varianta arhaică a
balcoanelor) se-mbrățișau sub iederă grele de parfumuri
și gâze policrome aripi elitre petale vibrau
nuanțele infinitului
noi lăsam polenul bucuriei sfidător de înalte în palmele calde
ne prelingeam în visele lor vom fii suntem deja
prin ei toți își acordează pulsul nu întrebăm muribunzii
de ce lasă greutatea pământului pe gleznă

luna taie cărțile cu o voluptate violetă a respira viul prin inimă este reactivul
care fluidizează trăirea

avem atâtea interese comune oasele noastre luminează a trăinicie
când își ciocnesc elipsele eu/tu/el/ei tropotim cu ochii
mustind a prea mult lut gravitația nu-i ușor de învins o știi și tu
sunt în primejdie să mor cu otrava iubirii pe buze
să nu crezi că nu cunosc prăbușirile doar mi-am dezlipit
atâtea stele de pe talpă sunt nopți când abia reușesc să mă sustrag
abisului coapsei tale mi-e bine iubite să mă rătăcesc uneori
în meandrele cărnii chiar trece dincolo de ispită
atât de viu știu muri c-aproape mi-i spaimă

n-am numărat câte armistiții secrete au încheiat nervurile noastre
ba și câteva artere năuce în travestiuri
pe cuspida timpului vertebrat
(sigur câteva au rămas blocate în clepsidra ursitei sau disipate sub lespezi)
încât mă-ntreb câte păduri mi-au rămas nepârjolite

acum ca și atunci
o galaxie năzdrăvană juca șotron pe falangă în timp ce
alta desena ecuația răstignirii camuflată de ceața vâscoasă a vinovăției
fulgerul din limbă iscălea în cartea prieteniei fără procură
îmi despletea epiderma de vânturi rătăcirile în doi (ecuație astrală a venelor)
escaladau la coardă pereții stâncoși ai unicului
propria vedere nu mai divide de oriunde erupe
nimic nu poate corupe fără iscălitura ta puterea sângelui

gura mea nu se închide umilă peste vin oțetit dacă nu ridică
altar în pupilă

chiar pe un zmeu de hârtie înălțarea rămâne opțiunea cea mai viabilă

un greiere șugubăț organizează pe o petală de soare
o șezătoare simandicoasă
grațioasă păpădia mai strănută o veșnicie în pleoapă
și ne trimite bezele