Se-ndoaie din încheieturi cuvintele acestui poem
literele scoase din minți lovesc în silabe
mai au puțin și vocalele plâng din instinct.

Înțelesul vâscos se scurge ca mierea
capătă sunete din rostirea-i amară

Ziua să fi fost ploaie, nimeni nu știe.

Seara cade-n genunchi peste ape
noaptea își face culcuș în păduri.

O întoarcere pe dos a nervilor atinși.

Cum se susțin vechile legături de glezne
când totul se mută mai sus în mișcare.

Iubirea câtă se naște, e voluptoasă și dulce.