În neagra noapte zămislit,
C-un strigăt m-am născut,
Era-ntunericul cumplit,
Și-al mamei geamăt mut...
Și gura nopții să închis,
Și ziua-n greu blestem,
De-un ghem a tras ușor, ca-n vis,
De monotonul ghem.
Ce-i scris în frunte-i pus - să știi !
Așa cânta încet
Flașneta când eram copii,
Și am ajuns poet !
Trăia iubirea-n ochii mei,
În păr bogat și des,
ÃŽn lanÈ› trandafiriu, femei
M-au ferecat ades.
Și tot ce-i scris - tristețe, gând,
Iubire, doruri, vers,
Un râu prin albie pornind
Ducea-n domolu-i mers.
Și-n noaptea oarbă, orb m-am dus,
Tot orb să fiu mereu,
Dar cripta mi-au deschis și-au spus :
Te du cu dumnezeu !
În noaptea neagră-nvăluit
Doar râul spumega,
Necunoscuta s-a oprit
Pe pod în fată mea.
Părea un rug, părea un foc,
Beție și zăpezi,
O data de-o privești în ochi,
O știi, și-n fată-o vezi.
Ușor de mână ma luat,
Cătând în ochi duios.
O mască albă-n dar mi-a dat,
Inelu-i luminos,
Destul cu viața asta, hai !
Cu viscolul vuiesc,
Sunt vie, știu ce-nseamnă trai
Și-n flăcări strălucesc.
Ea stă chemând, ademenind,
Și-n jur nămeți, prăpăd.
Ce-aud cântând? ce-aud sunând?
O altă viața? Moarte văd?

12 aprilie 1907

Traducerea M. Djentemirov și M. Calmicu
Din volumul Versuri alese 1956