cum ar fi să ne amânăm ziua de mâine
pentru o alta când
ne-am trezi în dimineața perfectă
fiecare în locul celuilalt
cu cicatricea de lumină netezindu-ne fruntea
corbul în sfârșit și-ar ostoi setea
înțelept s-ar reculege în hibernare
pădurea-ar înnebuni și
ar fi atât de vie atât de frumoasă
ne-am pierde umbrele vechi
ne-am înveli inimile în rădăcini
am pune mâna pe cuvinte și-
am planta iarba cu gesturile abile
ale grădinarului înrăit
am merge pe urmele timpului
fără vreo teamă că
el ar putea goni după noi
l-am face zmeu și
l-am înălța din pridvorul
ce dă înspre cer

până atunci morțile noastre
vor intra în travaliu