Îmi vine să te las câteodată
să pleci
din lanul vederii
și-aș dispărea spre depărtarea de tine,
în inima iernii
călărind un val roșu.
Întreaga mișcare s-ar produce-ntr-un
pianoforte clasic.
M-aș sinucide de tine
în orașul arctic
al imaginației mele toride de uitare,
m-aș pierde-n desfătare- a
scoicilor cu perle- pe
portativuri din unde de apă rece
ca să mă trezească
într-o amintire
în care poza asta, în care-s eu cu tine,
dispare-n melodia lentă
a unei crime
când noi ne-mbrățișăm în spuma
mărilor de dimineață.