în ziua
când ninsorile s-au oprit
iar vremea și-a acordat
instrumentele
pentr-un alt început
ai dezbrăcat vechea haină
ai râs soarelui buimac
din beția prin care-a trecut
și de-atunci plouă

știu că n-ai vrut
sau poate n-ai putut
să-mi împrumuți cărțile
pe care le-ai amestecat
o iarnă-ntreagă
dar am simțit în palmă
ochii fumului de țigară

plângeau cu lacrimi albastre
alese cu migală
din călimara primului poem
tatuat cu litere aldine
pe glezna dezvelită de toamnă

mai târziu
ai tras aer adânc în plămâni
cât pentr-o primăvară
și-ai alergat nud
printre magnolii albe
să culegi la intersecții de seară
un alt anotimp
despuiat de păcatul originar
ca de boală

ninsorile au stat
au lăsat fereastra deschisă
spre stradă
ca ploaia să mângâie
cu degetele lungi pervazul
când șterge praful așternut pe rană
și din amintirile răstignite
pe crucea ultimului cuvânt
împovărat de iarnă