Grădina ta văzut-am iară.
Cărări știute-am străbătut
Pe unde-n altă primăvară
Noi rătăcit-am și-am tăcut.

Vai biata-mi inimă tânjea
De teamă și nădejde plină,
Ci frunza crudă nu putea
Să pună stavilă-n lumină.

Acum,sub ram și umbra-i deasă,
Și-n ierburi,fum de mirodenii...
Iar ce mâhnire grea se lasă
Din vegetalele muțenii!

Privighetori,uitând de sine,
Își cearcă rar vrăjitul flaut.
Sub verzi boltiri de pace pline
Eu în deșert colind și caut.

Iunie 1857
Traducere Emil Burlacu