de-amorul artei, pleavă rădăcinii,
se zbat o mână de flăcăi, fecioare,
să te atingă unde nu te doare
când ți zbat în suflet mărăcinii.
ci sunt eterne-nchipuiri sub soare
pe pajiștea cu flori ce sunt Luminii
cu toți de-s puși pămânții pe Amin i-i
la vremea de viforniți și ninsoare

cetatea omenească strânge rândul
în pe pereții morților grafie,
de necuprins de-i inima și gândul.
iar duhul e abia-n periferie
cu nări ce capătă-n vecii arzândul
acel cel mai de jos, da'n feerie