într-un timp în care se coace puroiul
sternul mi-e deschis spre tine, femeie
să-ți dau inima mea buboasă de vremuri
matematic,
limitele nu există în incinta
unui același zero tomnatic

viermii refulați în interiorul minciunii
duc jalbă albă lunii,
mă îndrăgostesc pe vis ce trece, tot mai mult,
de rămășițele pâinii de pe masă
iubirea-n lin rămasă
îmi trimite raze de bună dimineața

sigur mă voi regăsi cu tine la chip
nu va mai curge-n clepsidră nisip
fructe de timp remorcând amintirea,
silabisind omenirea