ajungem aici unde toate lucrurile nimeresc în scrumieră
iar cruzimile se acuză unele pe celelalte
de iubire

și atunci intervine senzația de altceva
chiar dacă lumina care intra ca un trup din fereastră
ar putea să ne țină în viață
oarecum
nimic nu este mură în gură
gratuitățile au fost întotdeauna niște porți spre iad
pentru că au ruginit împreună cu noi
au adormit în noi
și până la urmă de ce nu
au și murit acolo