Am fost în câmp, făr’ nici o treabă
Și m-am plimbat o zi întreagă.
De mă-ntrebați pe unde-am stat
Nu știu a spune, am uitat!

Ce am aflat vă spun acum:
Sunt oameni-flacără și scrum;
Sunt oameni goi și oameni plini;
Sunt oameni-flori și oameni-spini.

Privind o floare îmi pierdui firea
Și mă-ntrebai de e iubirea
C-avea petale noi pitite
După acelea ofilite.

O păpădie fulgi năștea,
Pe bumbișor vaca-l păștea,
Un clopoțel stătea într-un cot
Și trist zicea: ,,Eu nu mai pot!”

O altă floare, un pic mai deasă
Dintr-un boboc țipa să iasă.
O floare-spin scruta câmpia
Și mi-am dat seama: era mândria.

O iasomnie sta pitită
Dup-un tufiș fiind smerită;
Trei frați pătați de vorbă stau
La iarnă nici nu se gândeau.

Din grâu rânjea perfid neghina
La ce mișca ea căta vina
Și tot prin grâu, ca printr-un lac
Înota vesel roșul mac.

Clipeau din gene prea cochete
Prin toată valea margarete
Iar sus pe deal o foare sta
Implorând cald: ,,Nu mă uita!”

Curta un flutur mica foare
Pe-aripi de puf s-o ducă-n soare
Dar alte flori buchet stăteu
Și făr’de jenă îl bârfeau.

Un mărăcine avea în brață
Firava roză de dulceață;
Þipând cădeau petale-n vânt
Purtând cu sine câmpu-n gând.