o fără de sfârșit ploaie sparge ferestrele,
pui proaspăt ieșiți din găoace ne strângem unii în alții
aici,
diluată,
moartea e mai puțin autoritară
exteriorul ne impune convenția vieții:
budinca ce musai trebuie scoasă în timp util din cuptor,
adolescentul corijent lăsându-și grijile pe umerii celorlalți,
soția frumoasă și infidelă,
crizele de personalitate,
andropauza,
defulările livrești în cuvinte și proiecții,
checkin-ul obligatoriu,
paliativul la oră fixă,
rochia mov asortată cu gestul lui obraznic,
bateria descărcată,
detaliul care îți schimbă programul...

moartea trece pe locul doi

un tetraparetic pune mâna pe cer, amuzat, vântură norii
orbul prinde din zbor subtilitățile curcubeului,
nuanța de roșu din pomeții ei când el tot pleca,
paloarea păsării uriașe,
albul țipătului în noaptea cosmică,
focul anemic din aripile heruvimilor,
un prim-plan cu tristețea cocorului rătăcit de Dumnezeu

și, totuși, aici, diluat, sfârșitul e un fel de pictură impresionistă,
estetizată, otrava curge poetic, ne face fericiți,
copii mari, anxioși să ridice zmeie sau inimi dincolo de reumatisme, vertijuri sau depresii
oameni și lucruri, lucruri și oameni,
timp de-o clipă,
spațiu microscopic,
derizoriu frumos,
priorități de moment,
faptul divers la rang de principiu vital,
un tablou inofensiv, banal și viu
ne înghesuim unii într-alții
când
ploaia ne face loc într-o florărie sau într-un beci cu aerisire
și nu-i chiar atât de rău
în răstimpuri miroase a dimineață